OPINIE SEPARATĂ LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

OPINIE SEPARATĂ

1. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul art. 28 alin. (5) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, care are următorul cuprins: ” (5) Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor”.

Textul legal mai sus menţionat asimilează astfel proprietatea comună a membrilor obştei de moşneni cu coproprietatea forţată (şi perpetuă).

2. Ca instituţie juridică, coproprietatea forţată (şi perpetuă) exprimă conceptualizarea legală a unor relaţii de fapt şi de drept dintre coproprietarii unui bun în cazul imposibilităţii fizice, concrete, de ieşire din indiviziune a acestora (spre exemplu, părţile comune ale unui condominiu – ca părţi de construcţii şi instalaţii sau terenul pe care se află construcţia, centrala termică destinată deservirii mai multor apartamente, zidul şi şanţul comun, precum şi orice despărţire între proprietăţi).

3. Prin urmare, coproprietatea forţată reprezintă o situaţie de excepţie şi trebuie să se fundamenteze pe o necesitate strictă, rezultată din integralitatea fizică a obiectului material al proprietăţii, ceea ce nu este cazul obştilor de moşneni. Acestea sunt forme asociative, constituite în vederea administrării drepturilor de proprietate ale membrilor acestora.

Înseşi raţiunile înfiinţării lor, la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, au fost criticate public, în dezbaterile parlamentare de la acel moment, tocmai pentru faptul că moşnenii nu puteau ieşi din indiviziune, considerându-se că respectivele prevederi legale duceau o categorie socială, cea a moşnenilor, cu câteva veacuri înapoi. Cu atât mai mult, ea apare desuetă şi în evidentă contradicţie cu realităţile economice şi juridice contemporane.

4. Desigur, legiuitorul poate extinde, prin similitudine, instituţia coproprietăţii forţate la alte bunuri, dacă, pe de o parte, ea reprezintă singura soluţie posibilă pentru a armoniza drepturile coproprietarilor, dat fiind că aceasta este o instituţie juridică având caracter de excepţie, iar pe de altă parte, reglementarea legală să nu contravină dispoziţiilor constituţionale.

Însă, în cazul textului vizat de excepţia ridicată de autor, este vădită lipsa necesităţii stricte de a reglementa, prin asimilare juridică, proprietatea comună din cadrul obştilor de moşneni, ca o coproprietate forţată, dat fiind că pot exista şi alte variante de reglementare (cum ar fi, spre exemplu, instituirea dreptului de preemţiune pentru coproprietari sau, în cazul devălmăşiei, posibilitatea stabilirii unor cote-părţi ideale, care să poată fi înstrăinate, respectând dreptul de preemţiune).

5. Se constată că dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate contravine normelor constituţionale.

Astfel, statuarea prin lege a imposibilităţii ieşirii din indiviziune reprezintă, în realitate, o lipsire de conţinut a dreptului de proprietate pe care îl au coproprietarii – membri ai obştei de moşneni.

Ca urmare, sunt încălcate textele art. 44 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, care garantează proprietatea, sub aspectul tuturor prerogativelor pe care le are acest drept fundamental, şi, în mod special, în această situaţie, al dreptului de a dispune cu privire la bunul respectiv. Dreptul de proprietate rămâne, în acest caz, lipsit de conţinut, formal şi iluzoriu. În acest context, ocrotirea fondului forestier, respectarea regimului silvic şi a sarcinilor de protecţia mediului pot deveni aleatorii şi ineficiente, în condiţiile în care proprietarul – care este ţinut, potrivit legii, la respectarea lor – este lipsit de garanţiile dreptului său de proprietate sau se află în situaţia îngrădirii lor nejustificate sub aspect constituţional.

6. Totodată, se constată că este instituit, prin textul legal criticat, un regim juridic de coproprietate forţată (şi perpetuă), într-o situaţie în care nu numai că nu este strict necesar, pentru armonizarea drepturilor coproprietarilor, dar el se aplică unei forme de asociere care trebuie să se întemeieze pe exprimarea voinţei libere a coproprietarilor de a se asocia şi, prin simetrie, de a ieşi din asociaţia respectivă.

Are loc astfel o restrângere severă a unor drepturi fundamentale, cu încălcarea art. 53 din Constituţie, ceea ce plasează textul legal contestat în afara posibilităţii de a fi validat sub aspect constituţional.

7. Trebuie subliniat, de asemenea, că în cadrul examinării validităţii constituţionale a unei norme legale, nu poate avea vreo relevanţă referirea la alte texte legale – abrogate sau în vigoare – în vederea susţinerii sau infirmării constituţionalităţii normei legale examinate, ci o asemenea constatare poate rezulta numai din raportarea directă a normei legale criticate la normele constituţionale.

8. În concluzie, textul art. 28 alin. (5) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, contravine art. 44 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 53 din Constituţie.

9. Având în vedere că textul legal criticat a fost adoptat înainte de intrarea în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003, care statuează, la art. 44 alin. (2), garantarea dreptului de proprietate privată, şi nu doar “ocrotirea” sa, astfel cum fusese reglementată de textul constituţional anterior, supus revizuirii – în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) din Constituţia revizuită şi republicată, se putea constata abrogarea acestui text.

De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante, anterioare, a Curţii (spre exemplu, Decizia nr. 11 din 8 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 23 mai 1994, Decizia nr. 103 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 22 decembrie 1995), se reţine că abrogarea poate fi constatată direct de către instanţele judecătoreşti în faţa cărora este invocată.

Judecător,
Conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu